Zâmbește iar
și lasă ploaia să curgă-n neștire,
azi restul e amăgire,
cândva clocotire, mâine doar amintire.
Șuvoaiele lasă-le să-ți biciuiască privirea,
să-ți spele retina, să șteargă rutina,
să te contopești cu stropii ei furioși,
să îi împrumuți cu incandescența ochilor tăi luminoși…
Stinge-ți febra brațelor în cascada ei diluvială,
nimic nu mai doare înăuntru când ploaia te face părtaș la urgia torențială,
ești liber sub nori, sub cer,
un strop unic, anonim, efemer,
o pală de vânt, un trup ud delirând, stăpân pe propriul gând…