Frumusețea-ți răpitoare
îți răpește
din frumusețea vieții
sedusă de puterea de seducție
ce încet încet
încetează să mai fie o joacă de copil
te lași subjugată
de puterea banului
venit din iluzia unui cer mereu senin
mereu la îndemână

într-o lume în care
un pictorial face cât o mie de cuvinte
îngroși și tu rândurile absolvenților școlii vieții
o școală din care tot mai mulți își fac un titlu de glorie
dar pe care puțini o absolvesc
și în care
într-o clipită
adică exact atât cât trăiește un vis
luminile scenei sunt înlocuite
de roșul ce luminează violent
un colÈ› sordid de trotuar
ori un baldachin din cea mai fină catifea
aflate la o mie de kilometri depărtare
de casa și de visele tale

iar ce e mai trist
e că deși am folosit singularul
acest portret nu e al unei persoane singulare.