aș fi mâncat puțin șorici ca să uit de țigare, poate puțină apă cu sare sau glandele unor pești ce înoată prin mare dar potăile șașii pocinoage, douăzeci și unu la număr sunt tentațiile dimineții înglobată în pachet
atunci începuii să gândesc în stil barbar isteț care pe bani nu pune preț să las o vreme până îmi scoate lumea vorbe că e cărunt gudronul din țigări (și material pentru șosele) și să îmi electrific fumul specific lăstărișului când se aprinde cu o țigară metalică import din soi
până la salariu dar mai este și cu personalitatea copiată de câine să joc o festă punând o poză cu el pe rețelele de socializare că el e mai cuminte cu o țigare dar m-am trezit, am aprinso, poate de mâine