dau liber mâinilor
brățara de ploi le cufundă prea adânc în materie
și rădăcinile sunt atât de fragile
știu mixtura de-orbire și înțelepciune
din cupă mi-a fost anestezic
n-am ales durerea mi-a scăldat în lavă arterele
”îndepărtează de la mine paharul acesta”
au strigat vertebrele mele înainte să se fărâme
e vina mea am lăsat fiara să-mi
adulmece spaimele jocul de glezne cu viața produce luxații
chiar fracturi de șold echilibrul e greu de ținut
pe bisturiu de trăire fără căptușeala minciunii toate atingerile
vor lăsa răni unele vor prinde nepăsări crocante în coajă
altele vor dezvolta adenomuri și rezistență
la antibioticul adaptării și nu mă vreau împodobită
de echimoze la balul vierii respir atâtea nove
și-aproape nu contează lunecarea
constanta lunecare spre iad
în raiul omniprezent unicul odihnește furtunile
în timp ce-și inspiră măreția prin noi

respirației terestre nu i se validează esența dacă nu
descifrează pecetea flăcării din sânge

pleoapele tale adâncesc genune albă din care tot ce sunt
mă-mbrățișează sfielnic uneori distanța se topește
și doar unului i se varsă surplusul de geruri
în cana de ceai a prezentului răsfrângeri
a nu știu ce enigmă ce mă desface felii și mă lasă sub vipie
crochiul din ochii tăi din care nu mai știu să ies
minotaurii care îmi decupează rune în spate în loc de aripi frânte
și eu unde s-ascund năprasnica foame

un fulger merge pe ape mai înalt să urce veșnicia în mine

ca să găsesc între cearșafurile cărnii o dimineață candidă
trebuie să elimin solvenții care sapă cratere-n piele
îmbrățișările nedorite se pot spăla în clorofilă
mâinile adună în căuș ruga oaselor din vitraliile eului

imperiul de la cingătoare ți-l dăruiesc Ție
o dată cu prima topire a zăpezilor