Hristoase mă dobori în tăcerea ta de arbori
senectutea mă pândește din Mâine
încă aduc tăcerilor mele pe masă pâine
și hârtie în ce exfoliez cuvântul

mă știe zborul și pământul
Lumina împrăștia flori de ceară aseară

va veni noaptea va veni
eu membrul drept inferior
cu un sărut îți voi răni
și umbra mea îmi voi hrăni
cu sânge și fior

în căi spre nicăieri îmi aminteam de Mâine
Ieri era o fractură de glezne
rătăcindă oglindă prin bezne