seara
simți cum singurătatea te adulmecă
înfometată
cu ochi de șacal te gâdilă insidios
scheaunul propriu te-mproșcă
ea te prinde
curge din tine ca umbra unei ape
fășie ruptă din peruca pădurii de mesteacăn
crezi că-i amanta perfidă și versată
femeia-lavă cu sâni otrăviți
și-i lași totul
cod personal prieteni amintiri iubiri
novice masochist
din miocard scoți păsări una câte una
până când
dezvelit
din tine tragi să te acoperi
luna te face translucid și-
ți descompune trupul
în joc de șah celule deghizate
pioni cu trunchiuri îngropate de pitici
neobrăzată
se rostogolește în golul dintre omoplați
doar mai apoi se hotărăște
lumina-ți mușcă precum vârcolacul
și nu mai pleacă nu mai pleacă