La ceas de ziuă port cămăși de noapte
Sub draperii de lupanar, de frică
Să fie lumea cât o fi să zică
Simțirile spre Dumnezeu mi-s coapte.

Dar șoapta ta pe mine mă urzică
Scriind nu nălucirile ci fapte
Din sânul tău puțin mai curge lapte
Dar vine iadul rai să interzică.

Prin pietrele de stele-acum apuse
Odaia e un firmament conjuct,
Norocul meu în dramă se supuse.

Tot vin nu paralel cu un defunct,
Mă scald cu bine-n sferele opuse
Și merg cu îndoială către punct.