Ce credeai Singurătate, c-ai să poți să mă dobori,
Când captiv în a ta pânză, mă tot zbat adeseori?
Pe-al meu trup și-n al meu suflet, n-ai să lași măcar un semn,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc să trăiesc demn!

Ce te bucurai, pizmașo, când vedeai cum sunt respins,
Cerșetorul de iubire pus la punct, lovit, învins,
Nu știu-n coșul vieții mele, câte zile mai adun,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc să fiu om bun!

Ai fi vrut ca toată viața să mă vezi plângând și trist
Și ți-e ciudă, javra dracu', că rezist și-s optimist!
Mă înveṭi venin È™i fiere, dar ca să te liniÈ™tesc,
Dacă tot e să fiu singur, hai să-ncerc doar să iubesc!

Știu, m-aștepți la cotitură, când voi fi bătrân, firav
Să te năpustești cu ură, peste trupul meu bolnav,
Dar, trăindu-mi viața-n toate, ca om bun, demn și iubind,
Dacă tot e să mor singur, te-am învins și mor zâmbind!