e-o simplă aroganță cu tălpile murdare
desprinsă parcă astăzi, din boabe de piper
călcate de slugarnici asiduu în picioare
degrabă răstignită cu mâinile spre cer

mi-e timpul, necernutul, un orologiu lacom
ce rumegă-n resorturi un sânge înnegrit
cu scrâșnet anevoie zbrobit în tabernacol
gravând străine riduri pe chipul împietrit

târziul nu-i devreme pretins a îl cunoaște
e-o notă scrijelită pe-un portativ de os
e-o noapte falsă, ruptă, din simfonii deșarte
ce împlinesc canonul secundei de prisos

mai am o șchiopătare pe-a Stixului zăgazuri,
fantomele din Ebru îmi cântă la caval
cu lungi lințolii-n care, bacante și năravuri
în deșănțate clipe, se-ntrec la carnaval