mâinile mele sunt reci
spatele tău aproape încovoiat
e vară târzie și
înserarea ne împinge într-un fel de complicitate
cuvintele pleacă
ne trezim de cealaltă parte
prin fața noastră trec fluvii
se desfășoară revoluții
neobosit acrobatul își reia numărul
corăbii acostează
pescăruși duc în larg neastâmpărul focului
în porturi forfota aprinde torțe
valsul despământenește
cineva pocnește întinde lumina – principalul decor
toți se grăbesc să-și adjudece rolul

peisajul nostru inspiră amurg impresionist
iubirea mea e geometrică
nu admite nici minima deraiere față de centru
în cazul meu un punct în plus sau în minus
echivalează unei catastrofe
tu simți haotic
orice oricum oricând pentru oricine
de aceea poate
pasărea identifică elemenții-lipsă
ciugulește din goliciune își multiplică habitatul
noi privim
ca atunci la început când
habar nu aveam că există
Cer
era
prelungirea aceea banală a spațiului intim cât să nu te sufoci
ceva-ul firesc cu care te pomeniseși și-l luai ca atare
deși bunica tot spunea lucruri despre Dumnezeu