te iubeam fără de mine
în felul în care apăsai frigul de afară
pe nemernicia cuvintelor
cuvintele sunt pietre, îmi spuneai,
nu le arunca,
nu le arunca în tâmplă de veșnicie,
nu vezi câte se întâmplă și câți
sar gardul sinelui
cu o boccea de merinde la subțioară gândind
să mănânce pe săturate
la Nunta ta
acolo unde
un nătărău
recită poemul tău final