corole ții în oasele ca vrejuri
și tot atâtea gânduri taina-ți spală
în dulce apa cea țesută-n fală
căzând cu ale ploilor prilejuri.

cândva erai lumină-ntr-o petală
azi cu tenebra rece te împrejuri
pe sub un timp de clipă în vârtejuri
ci zbaterea îți e fundamentală.

și-acum o lumânare-ți poartă ochii
da-i furișată-această flăcăruie
și-ți duce lacrimile la statuie
tăceri să-mbrace-n străveziu de rochii.

la ceasu-n care viața te încearcă
de cânți sublim e-n a ta moarte parcă...