Se descuiase din Oul păsării de Luntre,
avea la îndemână un caiet cu întrebări existențiale,
uneori ploua în el Nefiindul
doar spre a se îmbrăca apoi în haina Renașterii
cauzal umbra, lumina era puțină-n spinare,
purta poverile unui soi de întuneric
amestecat cu noroaie imaculate
Nicăieri îi strivea ochii căutători de Așezământ
îi orbiseră palmele,
tremurai când te atingea cu firișoare de beznă
îl sărutai pe furiș
nu vroiai să știe că Iubirea îl va elibera
îl lăsai să se chinuie în singurătăți imaginare
el nu băga de seamă duhul tău încuiat în respirația lui
nici buzele pătate de șoaptă
ce îi atingeau gura înfășurată-n blesteme
nici fecioria ta bătând în ușa bărbăției lui
nici lumina ce începuse-n zori o lume nouă,
nici...