Se rupe întunericul și lumina se trezește din somn,
seva de primăvară urcă-n plante.

Femeile privesc mugurii cum cresc
și verdele oferă o nouă stare de grație
când crudul curge voios și subțire.

Așa vibrează pe corzile viorii
un cântec ce-n floare se naște.

Cu nervii relaxați de tot ce se vede
în ființă altoiul face rodul dorit,
culege arome din câmpuri de tuberoze.

Se alege măsura cea fără de limite
care pune timpul pe ghimpi
și-l încarcă cu o tăcere nemărginită.

Canoanele nu-i pun sufletului stavile
cât ochii vor fulgera prin izbânzi
bucurii în oglinzi de cristal.

Sub piele se naște fosforul
ce-mi luminează mâinele-n argint,
de nu mai știu dacă-s ale mele
sau dăruite de Domnul.