Las cuvintele să bată la poarta cetății,
urc treptele istoriei cu respect,
simt un gol cum iese înafara mea
și se umple cu mărinimie copleșitoare.

Nu pot să răspund la întrebări,
în mine se nasc chipuri simbolice,
sub pași aud cum vorbesc pietrele
și rup din aer timpul decăzut.

Caut în memorie și fiecare gând
străbate clipele și-și află drum
printre oameni necunoscuți,
spune-mi când se oprește la tine
și te recunoaște?

Atunci începe prezentul.