din carnea ta arbustă-am rupt o creangă
în căi spre înălțimi să am merindă
și înfrățit cu taina nemurindă
să scot din tine noaptea, ca pe-o goangă.
din cer al ochilor să se desprindă
tumultul tot, spre a-l strivi-n falangă
la gâtul tău de pasăre talangă
să porți, să te audă stea în grindă.
pe dinăuntru intră-n duh cangrene
că multă veste spre nimic a curs
îmbrățișându-te-n priviri mirene.
oftezi în al zadarului discurs
și-noată-n apa văzului sirene
de la tristețe să zidești excurs.