să zicem că atunci când încerci să pui punctul pe i
cineva să vină cu alte idei.
degeaba vii cu argumente, nu ai cum să câștigi,
ceea ce spui nu are valoare.
așadar, nu poți face nimic, și pentru că nu poți face nimic,
e mai bine așa, până într-o zi. numai că acum nu ai timp
pentru chestii dintr-astea,
pentru că acum ai altceva de făcut
ce nu ai mai făcut niciodată,
de pildă, să asculți
cum toamna intră printre crăpăturile geamurilor
și să constați că nu poți face nimic pentru asta.
pentru că acum nu te mai interesează cum e timpul afară
pentru că, dacă, și numai dacă ai scris love cu creta pe stradă
trebuie să știi că
după un timp se va șterge.
în definitiv, despre asta e vorba,
viața este o scârbă, n-are altceva de făcut
decât să treacă cu buretele peste urmele tale,
peste mâzgălelile pe care le-ai făcut pe asfalt.
ea șterge și șterge
fără niciun fel de compasiune.
gata cu smiorcăiala. îți pui căștile pe urechi și dai maxim pe house.
asta, deoarece zevzecul de la parter ți-a făcut reclamație
și nu ai voie. înțelegi, nu ai voie. boxele, stația
de trei sute de wați toate astea sunt doar așa să te dai mare
în fața amicilor.
și până la urmă te doare în pix, ai bere în frigider,
ai pălincă de cluj în balcon, cu alte cuvinte, ai cam de toate
suficient să cazi în derivă.
este un timp de căcat. afară frig și un cer înnorat,
la teve, unii promit iar alții vin cu argumente din ce în ce
mai sumbre, mai negre decât marțea despre care s-a tot vorbit.
gura păcătosului știe ce spune,
e timpul somnului, al somnului criogenic...
pe calea victoriei este liniște