eram îngeri, umblând cu zbor prin văzduhul lăuntric
iarna ningea în noi zăpezi de lumină
încărunțind rațiunea, gândul alb fugea să se spele în senectute
lipeam anunțuri pe inimi, cumpărăm sânge albastru,
în biserica sinelui solfegiam un fulg de nemurire
apoi iar nu eram îngeri și deodată
ne înfigeam aripile în tălpi
mușcând zăpada de pe drum,
drumuri se iscau înaintea noastră, răspântii, cruci spre viitor;
mâncam cuvinte, părăsiți de foame eram în cenușa nestinsă,
iar nu eram îngeri dar ne nășteam păsări
scoțându-ne aripile din tălpi mestecam depărtări
Dumnezeu intra în casa sufletului nostru, se așeza la masă,
îl ospătam cu merindele distanței
mai puneam un lemn pe foc, Dumnezeu se dezbrăca de divinitate,
o agăța în cuierul dormirii, eram trei;
în piept ni se făcea un adânc, tăcerea răcnea acolo
visele toate erau prunci de minciună
dumnezeu tușea expectorând adevăruri
tu erai o fructă de Măr
iar despre mine se zicea că ard gazul de pomană...