simțeam pe buze parfumul aromat al buzelor tale,
și nevoind sa fugă îl țineam prizonier în eternitate.
ochii tăi, ce străluceau în căldura blândă de toamnă, îmi dădeau impresia că m-am pierdut undeva departe.
chiar și pentru o secundă, mintea mea intra într-un repaos permanent, de fiecare dată când te țineam de mână.
si nu îmi era teamă de nimic, mai ales de propria persoană.
câteodată îmbrățișam pelicanii, doar pentru a-ți fura un zâmbet într-o zi ploioasă de octombrie.
uneori mă vedeai ghemuit în colțul străzii, pufăind dintr-o țigară umedă și pe jumătate stinsă.
oh, dar era amară.
amară precum cafeaua pe care o bei in fiecare dimineață când citești romane de dragoste.