pentru că ne cunoaștem atât de bine
am devenit dintr-o dată străini, poate tocmai de asta
poate pentru că îți știu pe de rost
alunițele de pe coapse
într-o seară le-am numărat aproape pe toate
dar tu erai îmbufnată, ai vrut să aprinzi o țigară
ca să îți treacă toți dracii cum, desigur am aflat abia după
ce am început să le număr din nou
și ce mai râdeai când le sărutam
tu strigai că te gâdili
acum mergem ca doi străini
în aceeași direcție deși am vrea să o luăm fiecare
pe străzi diferite

tu nu știi
cum e să ții o broască
ascunsă într-un buzunar
nici cum e să îți bată inima cu putere
săraca de ea, când i-am dat drumul în iarbă
a orăcăit de câteva ori
probabil mi-a mulțumit
așa cum știa
însă tu nu știi nimic, nu te mai interesează nimic
doar să ajungem, să punem toate chestiile, toate prostiile noastre
într-un dosar

este și asta un fel de a o lua de la capăt
cobori dintr-un tren și arunci biletul la coș
nu te mai interesează că ai stat câteva ore bune acolo
că ți-a ținut de cald că
te-a dus acolo unde ai vrut

tu nu simți animalul de pradă care vrea să ne sfâșie
doar obsesia ta și ochii tăi plini de furie și buzele tale
și tot trupul tău care geme a răzvrătire, o negare absurdă
a tot

mergem pe ștefan cel mare fără să ne spunem nimic
suntem atât de aproape încât îți simt respirația
și parfumul tău și nervii și tot freamătul tău
interior de care nu poți să scapi

este destul de devreme
avem timp să bem o cafea, să așezăm totul într-o logică a ei
ca și cum dragostea, proasta de ea
ar avea vreo cine știe ce vină