Spune-mi, dacă aș fi întâmplător
fulgerarea unui meteor
în inima unui deșert,
tu ce-ai fi?
te-am întrebat eu într-o doară, din celălalt capăt
al nopții,
- aș fi lumina tandră a Lunii
și tu te-ai teme acut
de fața mea nevăzută
îmi răspundeai într-un târziu,
cuprinzându-te de prea multă
singurătate

- dar dacă aș fi o punte peste
abisul dintre muntele tău
și muntele meu
tu ce-ai vrea să fii?
te-am întrebat,
măsurându-ți umbra picioarelor
pe perete,
-aș vrea să fiu doar ecoul
care te repetă
îmi răspundeai tu între două tăceri
de dedesubtul respirație mele

-ce-ai fi totuși
dacă eu aș fi doar sfârșitul unui văzduh?
întrebam în șoaptă
de pe partea ta de cer încă neîntunecat,
- aș fi ultima pasăre călătoare
care s-ar frânge în sângele tău
răspundeai tu
desfăcându-ți aripile în somn
peste mine

- ce-ai vrea să fii tu,
necugetato,
dacă eu aș fi un suflet străin
care aleargă în pustiu
însetat după amfora trupului tău?
- aș fi doar tristețea unui cântec naufragiat
pe un țărm spuneai tu,
căutându-mi arșița printre nisipuri

-spune-mi,
spune-mi în altă ordine de idei,
ce-ai fi tu
dacă eu aș fi chiar toamna
trecând
peste destinul tău fără nici o menire
- aș vrea să fiu frunza ruptă
dintr-o pădure crepusculară
așteptându-ți vârtejul să-mi rotunjească trupul
să-mi sfâșie mijlocul,
să-mi prelungească rostogolirea peste pulberea lumii,
răspundeai tu
luată de vânt
din celălalt capăt
al pământului