în salonul septic nr 23 sânii tăi
aduc turlele bisericii mai aproape
linia lor perfectă mă face să visez
că d-zeu e chirurg și operează fără
bisturiu doar cu mâinile goale în
patul de lângă fereastră poetul costel
așteaptă ședința chimio se ține tare
nu varsă o lacrimă și nici nu dă bacșiș
la doctori decât cărțile lui în 2 3 zile
va fi externat cu regim o va mai duce 2
poate 3 ani cu el împart zacusca și amin
tirile tale primesc în schimb poezii atât
de luminoase că par profeții uite aici
scrie că tu plictisită de atâta așteptare
ca de istoria literaturii lui manolescu
te-ai hotărât să îl ceri de bărbat pe
primul necunoscut care îți iese în cale
între stația de metrou și spital stai
liniștit mi-a spus poetul costel și ime
diat a adăugat versuri în care eu mă
plimbam prin intersecție cu flori în mână
și un cal alb o imagine atât de reală că
zău îmi pare că sunt chiar acum în pijama
pe trotuar țin de căpăstru un cal alb și
când trecătorii întreabă al cui e domle
așa mândrețe de cal răspund cu mândrie
al unui prieten imaginar