gabriela asta o fi vreo “fără ea nu se poate”
mă întreb căutând ceva pe google răsfoind un dosar cu facturi
ba încolo la rafturile bibliotecii
ba derulând mesajele electronice cu degetul mare
ba la bucătărie în joaca ouălor de găină în apa bulbuci
telefonul zbârnâie nu răspund e cineva care uită să se mai oprească
iar eu caut și nu găsesc o notiță un lucru aparent de nimic
dar uite cum mă agit îmi trebuie la disperare
te întrebam în mintea mea
cine este această gabriela care te urmărește
în fiecare poză în fiecare discurs apare și ea teatral după cortină
imitându-te parafrazându-te zâmbind
după tine înaintea ta și după fiecare trei puncte de suspensie
are mereu ceva de adăugat conturat evidențiat hașurat întrebat
cum de reziști tu unei tipe cum gabriela
are un tren în creier se aude cum șuieră de fiecare dată când apari
scoate fum și de pe banchetă gândul cel rău te invită să o tragi rapid lângă tine
lângă pompa de apă ospătarul de piatră semicolorat cu o mână ciobită
pe terasa de la malul mării care își sparge valurile de pereții inimii mele
cum se bagă ea în discuție neîntrebată
cum sfidează pe toată lumea cu inteligența ei de prin cărți reviste și ziare
cum nu poate suferi agramații și ți-i arată cu degetul de parcă tu nu ai ști
cum se plimbă prin poemele tale ca pe niște străzi europene arătându-ți indicatoarele
și spunându-ți acum la stânga acum înainte vezi să nu calci accelerația
cât de aproape se bagă ea la fileu cum îți salvează mingile face câte-un rever
de rămâne publicul în extaz și meciul se încheie în favoarea ei
mă întreb de unde-și cumpără gabriela eșarfele cu care te îmbrobodește
și parfumul cu care te răpește de fiecare dată
de ce trebuie tocmai ea să pună punctul pe i
mă întreb și tot nu găsesc acel ceva care poate m-ar face să realizez
că în viață este bine să mai și asculți
chestiune de morală ar spune pleșu