S-ar fi cuvenit, cum Noe animalele salvase –
Specii multe, minunate – de teribilul maelstrom,
Un alt Noe, chiar mai nobil, cu purtări mai generoase,
Să se-ndure și pe-o arcă să le scape și de om.

Să le ducă într-o lume unde omul nu le-ajunge
Cu-a lui sulițe și praștii, cu-a lui lațuri și-a lui puști,
Și să lase omenirea-n vanitățile-i nătânge
Doar cu ploșnițe și râie, doar cu gărgăuni și muști.

Pasărea dodo blajină, însă comică în felu-i,
Poate-ar fi avut pe arca cestui Noe de trăit,
Bourul candid din codri și puternic cum oțelu-i,
Porumbița pasageră veșnic s-ar fi veselit.

Tigri, elefanți și zebre care astăzi stau pe pragul
De a dispărea în beznă ca și cum nici n-ar fi fost
Și-ar fi regăsit acolo fericite iar meleagul,
Dacă după Noe-al nostru, un alt Noe ar fi fost.