Geometrii severe de catrene
să scapere cu focuri reci de aștri.
Dă-i umbrele pădurii de jugaștri
și mările cu scări marmoreene.

Dă-i limpezi de trepte și pilaștri,
dă-i apele cu paloșe de mrene,
dar în zvâcnirea pietrei pământene
aprinde-i ochii cerului albaștri.

Torent viu să-și muște-n el zăgazul,
în clipa lui mileniul să vuie
și, pur, să se desfeciore topazul...

Și, frământând mireasmă amăruie,
zidește-ți fruntea, sângele, obrazul
în marmura columnei care suie.