Putrezim de doi ani
în găuri de soboli, de guzgani.
Nici țânci, nici neveste, nici mume
n-au fost niciodată pe lume.
Poate nici n-am fost mai-nainte
decât tot strigoi, tot morminte,
căci până la noi nu răzbate
nici vremea târâtă pe coate;
nici geamătul n-are putere.
să bea din noi sânge și fiere.

Vântul nu ne mai miroase
pielea-mpuțită pe oase
și șoaptele subpământene
duhnind a cangrene.
Ploșnița noaptea nu ne mai suge,
libarca fuge.
Până și muștele albastre
au fugit de cadavrele noaste.
Singur în prag - temnicerul
Cu rânjet ca fierul,
cu ocara în ușă
ca o țepușă,
cu o grozavă sudalmă,
peste ochi ca o palmă.

Toate ni-s aburi și ceață -
și umblet, și umeri, și obraz
s-au tras ca un fum, ca un gaz.
Ne-au mai rămas doar guri uriașe
să-nghită păduri și orașe.
Putrezim de doi ani
în găuri de soboli, de guzgani.