Abstracte schele și aprinse poduri
peste vâltorile ce-n trup îți fierb.
Spre tine urci cu paloșul, acerb,
să te dezlegi din încurcate noduri.

Colți de mistreț și coarne tari de cerb
ți-mplânți în suflet ca-n cifrate coduri
și-n ruguri, în vârtejuri, în exoduri
c-un gând te cauți și te pierzi c-un verb.

Desculț și gol, pe scări de piatră lipăi,
în albi conduri te clatini, sus, pe punți.
Ca pe mătăsuri candide te pipăi

și ca pe-un bloc de cremene te-nfrunți.
Te-mpiedici. E cenușă? sau aripă-i?
îți dai ocol. Și urme n-ai. Renunți.