Ca la o grea și crâncenă poruncă,
dezgustul sterp mă șficuie cu bice,
de câte ori speranțele dau spice
sau fâlfâie un zbor ca o ieruncă.

Și când credința-mi urcă pe colnice,
în greabăn îndoiala i se-aruncă,
cum ghearele și-nfige într-o juncă
și colții răi, ursoaica, s-o despice.

Și când iubirea-mi sângeră în struguri,
mi-o ciugule pârdalnicele vrăbii...
Sunt plămădit din jafuri și belșuguri,

din secete și țăndări de corăbii.
Mă spânzur de nădejdi și ard pe ruguri,
înviu din foc și mă ucid în săbii.