Alergând prin aripi de albină
doi copii
văzură o planetă mică, cât un măr să se coacă
albă ca laptele păsării
firavă ca o întâmplare
și-au smuls gleznele din pieptul lanului de grâu
și s-au lipit de pulberea galbenă
din palmele vântului,
în acea clipă, se împiedicară
de un cerc al Sărutului,
intrară pe orbita acestuia,
până în inima planetei mici.
erau mai tineri decât ei insuși și abia de înțelegeau
Legea atracției universale,
suspendați ca minutarele, se roteau in jurul aceleiași ore
nu se știe (de) cât timp,
nimeni nu îl măsurase de o veșnicie,
până
simțiră febrilitatea globului vechi,
ce urca precum o săgeată
și apoi luneca șerpuitor înapoi
pe firea lor subțire de nectar,
din buzele cu maluri
de pâine.