Se sfâşia amurgul în pomii de mărgean.
Izbea în zare vântul de fier, ca un ciocan, şi se zbăteau arţarii aprinşi, ca să se stîngă

Atunci luându-mi puşca şi roibul fără chingă,
pornii spre
Olt în goană
De-aici, din stufărişuri,
mi se părea că
Toamna mă cheamă cu tăişuri
de strigăte de lișiti şi gemete de plopi
Din văgăuni, din mlaştini, din bălării, din gropi,
ieşea, adâncă, seara, vuind, ca o bulboană
Şi mă duceam, cu seara, pe-acelaşi roib în goană
Şi cum fugeam spre toamnă, pe sub copaci, ca
Gruia,
se încercau frunzare să-mi ţie cărăruia,
iar la un puţ, îmi dete un fag cu piţigoi
de „rămas-bun" o frunză, şi-n dunga asprei foi
jeli, în drumu-mi,
Vara şi cea din urmă frunză
Şi am simţit cum
Toamna-ncepea să mă pătrunză
cu-otravă amăruie de laur şi de boji
Şi o crestai în suflet, tăios, ca pe-un răboj.

Cu botu-n spume, roibul, scurmă, sărind, ţărâna.
Şi - fără vrere - parcă, mi se întinse mâna spre zarea unde
Oltul rostogolea zăvoiul
Nu mai doineau pe plute, plutăşii, şi şuvoiul nu mai gonea, cu trăsnet, butuci tăiaţi de jugăr.
Punea, pe toate, seară o rasă de călugăr
Åži-am aÅŸteptat, zadarnic, pe
Olt, un zvon de buţi,
din
Drăgăşani pornite cu cărăuşi tăcuţi
Nu mai vedeam, pe ţărmuri cum focuri se aprind,
doar focurile toamnei ardeau prin pomi, troznind
şi-n piept aceeaşi toamnă-mi trosnea, arzând ca-n tei
-
Cutremurat - deodată gemui şi-mi înfipsei
în coapsa sănătoasă a roibului, călcâiul
întâiul gând de toamnă m-a-nspaimantat întâiul!
Zăbala-nspumegata întoarse roibu-n fugă -Veneau, - oftând a moarte - spre mine plopi cu glugă,

şi-mi ascuţeam urechea şi-i auzeam cum sună, şi cum cobeau, cu buhe şi se izbeau de luna Spăimântătoare,
Toamna se luase după mine, şi-nfricoșat de
Toamnă, fugar peste coline, smulsei din spate puşca şi-n urma mea trăsei ca-ntr-un strigoi, din noaptea cea rea de
San
Andrei!

întors cu roibu-n spumă, -în noaptea-ceia deasă, ţinându-mi răsuflarea, am stat de veghe în casă, căci - sec - în zidu-odăii, cu un tic-tac statornic, o noapte-ntreagă,
Toamna bătu ca un ceasornic.