cine ești tu Pământule?
cine sunteți voi oamenii?
cine sunt eu?
cine suntem noi aceștia care existăm?
e simplu
e simplu ca cea mai încurcată încurcătură

*

alergau dupa o minge
pe care o știau în fața lor
dar care nu exista
mi-au spus că aleargă pentru ca ea să existe
am început să alerg și eu cu ei
în fața noastră erau mii de mingii
care trebuiau să existe

*

mi-ai spus odată să-ți cânt ceva
ți-am cântat din chitara și tu mi-ai adus
în semn de mulțumire
o piatră de pe malul mării
căzută din stele
eu am păstrat-o până ce a crescut
apoi
am aruncat-o spre tine în valurile mării
pentru că stelele căzuseră iar

*

închisă-n sfera violetă a timpului
inima rănită de spinii unei amintiri
se întoarce către infinit
lăsând în urma ei o dâră de sânge
afara ninge cu vise și speranța reînvie
chemând din nou soarele
pe când sfera inflorește ca un buchet de raze violete

*