Minciună,minciună,minciună!
E totul o minciună,
Chiar venirea inorogului către mine,
A fantasticului,a fabulosului inorog,
Pe când el permanent se îndepărtează
De mine,de toate trăirile mele
Trăgând după el himerele mele,
Ereziile mele,simbolurile,
Tot ce am închipuit în viața aceasta,
Lăsându-mă gol în ochii minciunii,
Lăsându-mă gol în rostirile
Care vor mai îndrăzni să vină.

Minciună,minciună,minciună,
În ea mereu m-am ascuns
De ochii tuturor,de ochii inorogului…

Acum,
obosit de ascundere,
De umbrele trase mereu peste față,
Astăzi mă arăt lumii așa cum sunt,
Fără erezii,fără iluzii,fără simboluri,
Cu viața trăită ca o minciună
Până în ziua de azi,
Ca o minciună în ziua de mâine,
Întrebându-mă și neștiind să răspund:
Cât aș mai putea să mai fiu
În ceea ce nu am fost,
În ceea ce nu mai sunt,
În viața asta fără nici o erezie,
În viața asta fără nici o himeră,
În viața asta fără nici o iluzie,
Ca o minciună,
Ca o netrăire.

George Nica