Mă trezesc uneori că glisez pe un gând
Oarecum familiar, oarecum impudic
Deși știu că nu l-am mai avut nicicând
Simt în el ceva copilăresc, ceva ludic.

Uimirea descoperirii lui mi se citește pe chip -
Un fel de recunoaștere tacită a unui sentiment
De a îmbrățișa pe șest o senzație nemaitrăită,
O trăire ambiguă și de moment.

Ca și cum o frumoasă și tânără femeie
Mi-ar stârni un interes de durată
Ce mă face brusc zăpăcit și emotiv
Cum parcă n-am mai fost niciodată

Nu știu cum să reacționez la stimuli noi
Mă pierd confuz între două stări contrare -
Starea de pierdere cu starea de regăsire
Cu sentimentul unei renunțări de sine temporare

Undeva, înăuntrul meu, o cinetică a gesturilor
Îmi reamintește cum să ies din starea de vervă...
Și zâmbesc stingher cu zâmbetul meu de copil
Din panoplia mea de zâmbete de rezervă.

Iar gândul dispare, evanescent, discret,
Și simt un fel de emoție imediată
De câte ori mă arunc cu capul înainte
Într-o nouă impresie neașteptată.