Cântecul păsării ce odihnește la miezul zilei
Între ramurile pomului din mijlocul grădinii
Ce îl ascultam în după-amiaza copilăriei
Mi-l aud azi din cântul altor păsări.

Și colțului umbros în care se afunda apa ploilor
Pe care îmi imaginam că adâncuri o înghit
Azi nu-i pot uita sclipirea ce-i fierbea
În maluri ca cerul dinaintea furtunii.

Sau marginea drumului pe care mă așezam
Privind în cerul serii cum îmbumbau stele
Așteptând ca praful cald al verii să curgă
Prin lumina ce mi se stingea din priviri…

Stau acum, ca atunci, pe trepte care poartă
Calea spre cea dintâi ușă a tuturor ușilor.
Păsări cântă în miez de zi, apele curg,
Drumul are aceleași margini și praf.

Este un fel de adânc al înnoptării despre care
Nu-mi amintesc pentru că nu a venit încă,
Însă îl știu bine fiindcă l-am mai privit
De prea multe ori în toate acestea.