bate ora când ziua se
sărută cu noaptea
soarele cască prelung și
se întinde pe cer
pe chipul roșu ca un mac
se avântă visarea
să scoată cuvintele din
culcușul lor să le arunce
între buzele norilor
plouă cu gânduri peste mine
contemplu cerul însângerat
hemoragia tristeții
mă învelesc în zbuciumul inimii
podul către noapte se prăbușește
soarele plonjează în mare
înghesui în mine calamitățile
vieții ca într-un abis
puterile amorțite mișcă din nou
speranța resuscitată se ridică
în picioare și o ia la fugă.