o moarte se vîră în trup și o mînă îmi apasă continuu pe piept
să-mi trezească inima, o gură rece care îmi apasă pe buze
și-mi suflă în plămîni, cred c-a mîncat pește cu usturoi
uite așa trăiesc, așa sunt în viață, la o milimuime de moarte

îmi văd filmul vieții de cîteva ori pe minut, ajung mereu
la capătul tunelului și luminița dispare, iar îl pierdem, spune
vocea, gravă ca un ciocan în ciment o aud, un refren repetitiv și
cînd deschid ochii e mereu întuneric și sunt inert dar totuși viu

și mai trece o zi în care nu știu dacă sunt mort sau trăiesc
sunt ca natura care prinde viață, ca pomii ce înfloresc
an de an, dar mie mi se întîmplă de mai multe ori pe minut
văd foarte clar accidentul, nu e la ce vă gîndiți, e accidentul

ființei mele, e norocul de a fi, ce am făcut cu asta, ce am făcut
de am murit de milioane de ori și am tot înviat și o mînă
care mă apasă pe piept și mă ține în viață, electroșocuri
unul după altul mă trezesc din morți, parcă sunt un vinil stricat

tot căutînd să mă facă să înțeleg sensul, pentru ce aș vrea să
merg mai departe, de ce m-aș opri mai tîrziu și nu acum
cînd am toracele fracturat de atîta iubire și atîta resuscitare
nici bani, nici iubire, tu ai plecat, nu perspective, doar teamă

dacă mă trezesc de adevărat nici nu știu de care parte a vieții
am doar timp să mă gîndesc la faptul că liniștea e împărțită
în două de cuvinte, cea de dinainte și cea de după, la fel și spațiul
timpul, așa sunt, un fel de înainte și după mine, nu știu ce sunt.