agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 326 .



Cadru pentru doi!
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Tyly ]

2023-04-14  | [This text should be read in romana]    | 




Dacă soarele nu iese în vreo zi pe cer, îl pun eu de mână. Îi pun diacriticele să se înțeleagă de ce neam e. Îi pun și punctuație. Virgulele, să nu-i lipsească vreo rază. Toate cratimele cât ține linia orizontului. Mă așez pe țărm cu paleta de culori. Invit briza să le amestece frenetic, apoi fixez cerul în cele patru puncte cardinale și mă apuc tacticos să-i desenez soarelui meu câțiva pescăruși, ca să nu se simtă stingher. Nici nu apuc bine să conturez aripile că deja își iau zborul spre o lume mai albastră și mai liberă. Apoi, întind culoarea preț de câteva valuri și iată cum se întrec spre țărm, marinărește. Ce-ar mai fi? A, da, scoicile aranjate sub forma unei inimi deschise.
Ei, bine, tu! Tu nu trebuie să lipsești din desenul meu! Ochii. Un verde crud. În ei lumina reflectă blândețe și o formă de dor aproape înțeleasă. După ce te îmbrac într-o ținută sport, ghicește culoarea!, îți pun un zâmbet fix când mă zărești pictând tot ce mă înconjoară, așezată ușor în profil, să nu mă dau de gol bucuriei. Cea care mă zorește să-ți termin pașii spre mine. Toată plaja aleargă în urma ta. Am terminat.
Mă iei cu asalt într-o supremă îmbrățișare și mă rotești în sens invers timpului. Apoi, fericiți, ieșim din tablou. Ca și când lumea noastră este aici, înăuntru. Într-unul și același suflet. Rotund ca soarele pe care mi l-am pus pe cer!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!