plină de culorile pașilor tăi pajiștea
flăcările spre care te îndrepți nu sînt raze
acela e trupul meu arzînd. exploziile spre care tînjești
sînt tremurul brațelor mele neputincioase
culorile nu flori nu pietre diamantine
doar curgerea sevelor tale din care vor răsări
doruri (de moarte de viață de mine de raze...)
te învîrți parcă ai vrea să transformi totul totul
linia dreaptă te înspăimîntă din pricina timpului
faci piruete cu privirea ațintită spre mine
eu ochii șarpelui
mreaja nu e hipnoză e mistuire o știi
fentezi timpul să mă păstrezi nu în viață
ci eternă iluzie.