Redă-mi, Divine, cerul de pruncie
Copilul când cu stelele se joacă
N-având habar de-a haosului teacă
Când doar lumini de-acolo scoase-mbie.

Când raza peste văz de plod se-apleacă
El nu întreabă, azi cum mi-e robie
Şi bea din amăgire apă vie
Făcând averi din noaptea-n gând săracă.

O, Doamne! De-aş mai fi în zori de viaţă
Râzând cu umbra să nu mă îmbrac
Ce lin mi-ar fi popasu-n taina hoaţă.

Să fie-al Ariadnei fir în ac
Şi-n a fiinţei mele dimineaţă
Să lărmuiesc nu dureros să tac.