stăm pe nisip lipiți unul de altul
ca doi pescăruși zdrențuiți
și vorbești de parcă ai cânta despre vise.
9:30, soarele e un sacâz pus pe noptieră
și ne sărutăm fără să ne atingem buzele
pupilele mărindu-se sub albastrul imens de azurit.
pe spatele nostru se prăvălesc picături de apă
ca niște cuțite, sărutând coapsele sărate ale mării;
în loc de umbrelă împărțim un cardigan pe cap
mă plouă pe limbă și tu dai să mă săruți
dansăm în ploaie, fără umbrelă.
ma chérie, ne me quitte pas...
ultima silabă e vagă ca o fantomă
și se prelungește du-te vino sub rochie
sub tâmple.
cuvintele tale mă fac să mă simt singură
nici nu te cunosc, dar îmi place vocea ta
azi sunt apatridă, nu știu română sau franceză
vorbesc doar limba unei priviri pierdute
care admiră și amăgește dezolant
păcălește ca un circar
portocala în mâna stângă - ba în mâna dreaptă
ia-mi carnea și nu vorbi
după o atingere, tu crezi că asta înseamnă suflet?
ce amuzant
ce noapte
ce lună...