în glasul plin
de foame a clipei
în foamea plină
de clipe a glasului
tu urcă-te pe lună
pe o scară de raze
sărută-i lumina pe
creștet
acel mort cu capul
scalpat de visuri
jupuit de învelișul
inimii
dezbrăcat de sine ca
de o haină zdrențuită
măturat de viață
un maldăr de trecut prin
care se târâie ceva
puțin câte puțin
cu o limbă șuierătoare
smulsă
zvârcolindu-se
în gura nopții
ceva turtit și rece
acel mort cu capul
înfipt în apă
respirând regrete
să îngropăm toți morții
din noi
în noi
cimitirul visurilor
asasinate
și să plângem frumos
să ne curgă îngeri pe
obraji
lichefiați și albi.