cînd eu simt dragostea ta infinită
și după cum se știe două infinituri nu pot exista în același timp
stau și piaptăn fumul de țigară să arate ca tine

vorbesc ei despre timp și despre întîrzierea trenurilor
eu mă scald în propria-mi temperatură crescută
cu tine pînă dăm foc la cărți dăm foc la lume ca nebunii care pictează cu flăcări
au zis că universul are 13,7 miliarde de ani
dar ce e anul cînd eu știu că măslinilor le-a luat atîta timp să facă fructe
și eu m-am îndrăgostit într-o secundă

am luat-o pe jos prin deșertul cosmic în care miroase a maîini de domnișoară
să mă mîngîi ca un pescar cu roua dimineții și cearcănul soarelui care iese din mare
mă odihnesc pe o piatră sub care sigur nu e dumnezeu
fiindcă aici e granița între mine și restul lumii

aici se termină iubirea și începi tu
și totul e atît de real și de palpabil că infinitul nu mai are sens
ca o umbrelă sub care mîncăm înghețată sub cascada victoria