iată din ce-i făcut goticul cîntec al iubirii
cînd coloanele iubirilor mele pierdute nu mai reușesc să țină iubirea ta
și se prăbușește peste noi și ne găsește goi iar murmurul statuilor ne îmbracă
să ne putem dezbrăca mai apoi

iar acum ne putem lua în brațe cum poate lua durerea cerul
în sfîrșit ne avem și putem face dragoste pe ritmul în care înfloresc florile
bărbăția fabuloșilor eroi e doar un tablou deasupra sobei lîngă care noi
ne atingem și ne sărutăm cum o face cuvîntul cu sensul

e cîntecul de dragoste al lumii, a zis apollinaire
dar e cîntecul nostru cînd îți desfaci picioarele și le ridici pînă dărîmi stelele
cînd vocea inimii tale spune că încă ți-e foame
și eu mă izbesc de tine ca valurile și răsar în tine ca soarele

e cîntecul nostru de dragoste care cheamă viață în neființă
că ne iubim atît de mult și atît de intens
că am pierdut moartea ca pe un autobuz.