suntem biodegradabili
două cămăși din lână ce se deșiră încet
ni se opresc inimile în camerele de izolare

ne atingem torsurile de pereți
apoi le izbim să se spargă
suntem împreună dar separați
sângele nostru trece dincolo de pereți

suntem invers
ne descompunem zi de zi
o durere moale în oase
ne amintește că suntem vii

ne ascundem temerile
ne înfășurăm în cămășile de lână
până ce ajung să ne țină de cald

înghițim pastilele mici și rotunde
ochii ni se fac mai strălucitori

noaptea suntem și mai aproape unul de altul.
corpurile și inimile se zbat intr-o
cusca de tabla zincata
aruncata in mare
ca pentru niste rechini

așa simțim. asa funcționăm. asa supravietuim.
apoi desiram zidurile. sulurile de lănă.
camasile. piepturile. lasam inimile la vedere.

avem o rana narcisica de cand am fost mici
mamele noastre veneau din cand in cand
sa vada ce mai facem

in camerele mici
pline jucarii si scrijelituri pe pereti

ne dadeau pastile atunci cand eram tristi
cand eram suparati
cand mergeam la culcare

aveau flanele de lana gri sa poata munci
pe vreme ploiasa si vant

ne aduceau mancarea
o lasau langa pat pe noptiera

toata noaptea stateam foarte aproape unul de altul
asteptam sa vina cineva sa ne mangaie

uneori venea, alteori nu.

dimineata ne trezeam si mancam mancarea rece
cu mici oftaturi ca si cum am fi plans mult

eram si atunci biodegradabili
eram si atunci o materie persisabila
eram si atunci izolati

eram si atunci impreuna
dar SEPARATI. eram si atunci niste copii
speriati.

cand incercam sa evadam din cusca rana
cauzata de abandon incepea sa doara.

ne izbeam de pereti un timp. apoi taceam.
si mama tacea.

in rest ne jucam cu jucariile cele mai scumpe.
si cand nu mai puteam

scrijeleam peretii cu unghiile ca si cum am fi avut cutite
mari in maini. trauma noastra incepea sa vorbeasca,
dar era liniste, atat de liniste.