I.
pescarii scot din apa râului ce trece prin orașul meu resturi din flota pierdută a argonauților plus multe alte povești de adormit copiii seara pe bancă în fața blocului mâncăm semințe și scuipăm viitorul drept în ochi viitorul e un peștișor de aur care ne promite că va porni furnalului demult dus la fier vechi în fumul lui locuia cândva d-zeu și dacă lăsai fereastra deschisă gloria lui îți intra în casă sub forma unui nor de praf roșu ca deșertul prin care noi rătăceam

II.
seara umplu ligheanul cu apă și dau drumul peștișorului de aur pe care l-a prins fratele meu de atâta poluare și stres se prea poate ca și ăsta să fie oligofren ca cei de dinaintea lui toți ne-au promis că vor face din garsoniera noastră un burj-al-arab și uite ce cocioabă de chirpici a ieșit fără uși fără ferestre plină de gândaci ce pândesc să ne înghită ca pe bunica pe care n-o mai găsim eu unul vă spun că nu mai cred în povești și ori de câte ori fratele meu vine acasă cu peștișorul de aur îl pun în tigaie cu tot cu

III.
dorința lui cea mai fierbinte ca o femeie de aer cu sânii cât un montgolgfier să aterizeze în patul lui și să-i cânte cu taraful lui botgros frunzuliță de potbal/ suie-mă neică pe cal dau muzica mai tare și invit vedenia la dans mâna ei trece prin mine ca gheara unui grifon și după ¼ de ceas de la gambă peștișorul de aur dă buzna în odaie cu un creion chimic după ureche spunând am venit să măsor dacă încape aici furnalul și un burj-al-arab