În epoca ”MaS”, în defectele mele s-a făcut liniște
Este o lacrimă care pâlpâie și care îmi curăță în liniște gândirea de-a lungul, de-a latul
Mi-e un fel de felie de pâine, în care am pus puțină sare, în plus, suferință
Și zahăr,
Le-am amestecat înăuntrul pâinii, până când s-a făcut Haos
Lucrurile sunt mereu complicate,
Stai în lucie sărăcie sau ești bogat,
Sunt Lucy, îmi aduc aminte de felul în care iarba verde și cu pletele lungi se legăna lângă telefonul public din oraș,
La țară mă speriasem de un film, vărul meu săruta pereții cu buzele mari,
Apoi verișoara mea, dar eu nu făcusem nimic, eram mută, stăteam în perne, până îmi curgea păpușa din brațe dintr-un alt timp.
Sunt obsesiile copilăriei
A naibii păpușă mecanică și ce drăcoasă mai era
Dramul de negativism pe care mi-l aduc aminte la fel cum de pildă pe primele femei din Moulin Rouge,
Vampirii, păpușa obsesivă din nu știu ce fim mecanic și primele perechi de picioare pe care le-am văzut,
La 7-8 ani,
Și-apoi, primul câine pe care l-am văzut în drum cu mațele afară, mașina roșie nu a oprit,
Este liniște pe drumul cu case,
Pavajele încă nu s-au realizat pe ea și nămeții sunt foarte mari, nimeni nu deszăpezește,
Totul sclipește
Este un fel de liniște albastră și albă, zăpada multă
Se aude dintr-o muzică italiană, de la radio,
Toată lumea are tot felul de șocuri, copilărie unde ești tu și ce fel de imagini ai adunat
A trecut timp,
Încă țin ursuleții în casă,
Ei nu au văzut nimic și mie mi-e pântecul mare.

Cred că sunt mamă.

Sunt greoaie frumoasă și lentă, cred că sunt mamă.