voi adormi sub vânt lângă drumul pe care treci
pietrele au ochiul deschis spre troiță
îmi vor spune că ești înalt
și nu atingi niciodată pământul când calci
iei pe degete frunze pentru a doua zi le așterni pe inimă
să nu-ți obosească mersul spre mine încă o dată

uneori fumezi din cuvinte până la capăt
lași scrumul între strada doamnei și scuarul orologiului
așa pot ști că și mâine începe cu tine
dacă mă voi trezi

mestecenii mă amăgesc în urma ta își întind brațele în ape
pentru a te cuprinde
eu am obosit între timp
mă dor încheieturile clipelor
nici nu mai știu de când nu ai dat nume formelor mele

îți amintesc

sunt încă femeie și am genele înclinate spre venirea ta