Mi-ai dat un pumn de chei, instrucțiuni și norme
lăsând sub ochii mei doar două pungi diforme

Mi-ai tras un nod pe gât, m-ai priponit de cușcă
să nu răspund urât nici vântului când mușcă

Ai sfâșiat apoi și inima în mine
să nu știu înapoi acasă cum se vine

N-ai bănuit că pot să mă refac îndată
amarul să ți-l port în sânge, nepătată

Să-l spăl, să-l oblojesc, cu lacrimi netezindu-l
ba chiar să mă-ndârjesc să-l îmblânzesc cu gândul

Să-l apăr de strigoi din carne și din oase
să-l legăn pe sub ploi în nopți întunecoase...

***
Tu cheile mi-ai dat iar eu, cuminte, firea
de fier ți-am descuiat eliberând iubirea!

Iar când te vei trezi în mreje, fără veste –
va fi o nouă zi...

Femeia mea mai este?