trebuia să-ți ghicesc corpul
orificiile ca niște lumini îndelungi
fără cuvinte trebuia s-o fac
ca și cum mi-aș alege ochii
dintr-un vast câmp de pietre
într-o depărtere care vine
într-un copil care știe că pielea lui
e o zi fără brațe
fără buze

ziua mergeam prin lumină
trup de sare desenând
luptate orificii
noaptea în întuneric priveam
ca un simplu animal
animalul meu disimulat
parcă simțind îndeajuns frica
de chaos
și el mă privea într-o clipă de ape
revărsând spre un pământ fertil
din sânge și carne
atunci când nu mai aveam trup

și când aveam
trupul era greu
să-l știu fără rost
muritor simțind mușcătura
trupului tău

numai visul nu era al meu

întregind neștirea, neștiutul
iarbă ce se transformă în copaci
copaci ce se ridică
într-un cer verde
cerul ce se oprește
izvorând în jos
numai vis

trebuia să văd crucea corpului tău
străbătându-mi ruga
blestemata rugă a anilor
ridicată pe altare înviate
în ofrande.