Nu mă reține tihna de tămâie,
Stratornic reazem, vie-mbelșugată.
Mă vreau pe culmea-n orizont vegheată
De nori ce-ncing văzduhu-n sacre brâie.

Iubesc furtuna din nimic creată,
Răgazului tăcut punându-i frâie
Și-mprăștiind pe ninse căpătâie
De brazi plecați năluci subțiri de vată.

Robit mă dau, în vis și desfătare,
Vântoaselor ce m-au ademenit
Strivind în tropot lujeri de uitare

Dar mă-nspăimântă focul întețit,
Luciri de săbii frânte-n depărtare
Și mă întorc să ațipesc smerit.


27 octombrie 2004